Salut, băieți din service și pasionați de utilitare! Dacă ai un Ford Transit din perioada 1986-2000 în garaj – acel Mk2 clasic cu nasul rotunjit și tracțiune spate – știi exact cum e: dimineața rece, motorul tușește, fum negru sau pur și simplu refuză să pornească. E un van construit să muncească, nu să stea la salon. Milioane au fost vândute în Europa, inclusiv la noi în România, și multe încă trag tare pe șantiere sau livrări. Astăzi o luăm pas cu pas: diagnosticăm cele mai frecvente defecțiuni la motor (mai ales dieselul 2.5 DI și benzina Pinto), apoi vedem cum stă față de rivalii din epocă. Pregătiți-vă sculele, că mergem la treabă!
Când motorul zice „nu azi, șefule” – pornire grea sau deloc
Problema clasică la dieselul 2.5 DI (York modificat, injecție directă): nu pornește la rece. Primul suspect? Bujii de incandescență. Verifici rezistența cu multimetru – ar trebui să aibă 0,6-1,2 ohmi fiecare. Dacă timer-ul de preîncălzire e mort, bypass-ui-l temporar și testezi. Dacă tot nu, aer în instalație – crapă liniile de injecție și pornește până iese combustibil curat fără bule. Pompa de transfer (lift pump) mecanică? Dacă nu mai face „tic-tic”, combustibilul nu ajunge la pompa de înaltă presiune. Schimb-o, costă puțin și salvează ziua.
La benzină (2.0 Pinto sau 2.9 V6): bobină slabă, capac distribuitor crăpat, bujii uzate sau cabluri carbonizate. Verifică scânteia – dacă e slabă, motorul tremură sau nu prinde. Combustibil? Pompă electrică sau mecanică – dacă nu auzi zumzet la cheie, cablaj sau releu. Știi ce? Am văzut cazuri unde rezervorul era plin de mizerie veche și pickup-ul era înfundat – clasic la mașini cu peste 400.000 km.
Fumuri și pierderi de putere – semnele care te costă scump dacă le ignori
Fum albastru la accelerare? Arde ulei. Verifică nivelul – dacă scade repede, etanșări supape uzate sau garnitură chiulasă spartă. La 2.5 DI garnitura chiulasei e slăbiciune cunoscută, mai ales dacă a fost supraîncălzit vreodată. Compresie testează: 350-450 psi uniform. Dacă un cilindru e jos, inele sau supape. Fum negru? Prea mult combustibil – pompă de injecție dereglată, injectoare înfundate sau turbo cu joacă (la versiunile turbo). Fum alb persistent? Lichid de răcire în camera de ardere – garnitură chiulasă sau chiulasă crăpată. Miros dulce? Da, confirmat.
Pierdere de putere? Filtru combustibil înfundat sau aer în linia de înaltă presiune – misfire și fum. Turbo? Dacă ulei curge pe la garnituri sau șuieră, e pe ducă. La benzină Pinto – curea distribuție dacă a sărit dinți sau rupere (catastrofă totală pe motoarele interferențiale).
Când bate în motor sau supraîncălzește – oprește imediat!
Bătăi jos? Lagăre biela sau presiune ulei scăzută. Testează presiunea la cald – 3-5 bar minim. La 2.5 DI camuflare normală la ralanti, dar dacă devine zgomot metalic, oprește. Supraîncălzire? Termostat blocat, pompă apă cu joc sau radiator înfundat cu rugină. Deschide capacul doar la rece – o să-ți zic eu, arsurile nu-s de glumă!
Lista rapidă de diagnostic:
- Nivel ulei + antigel + culoare (laptos = garnitură proastă)
- Scurgeri vizibile (turbo, pompă injecție)
- Bujii/glow plugs + scânteie/combustibil
- Test compresie + leak-down
- Observă fumul la ralanti și accelerare
- Ascultă zgomote sub sarcină
Mulțumesc enorm site-ului www.fordbook.ru – schemele și valorile de cuplu de acolo m-au ajutat enorm să verific datele astea.
Cum stă Transit-ul față de concurenți? Comparație sinceră
În anii ’86-’00, Transit-ul era regele la preț/calitate. Tracțiune spate – excelent la tractare și pe noroi, nu se blochează roțile față ca la FWD. Motor 2.5 DI robust, fără curea distribuție (gear driven), consum decent (8-10 l/100 km). Piese ieftine, service simplu, încărcătură bună (până la 1,8 tone).
Vs Mercedes T1 (1977-1995): mai bine construit, mai puțin ruginit, dar reparații scumpe și piese rare. Motor OM616/617 diesel – legendar de rezistent, dar Transit câștigă la manevrabilitate și costuri.
Vs VW LT (Mk2 1975-1991): similar ca dimensiuni, motor Perkins sau VW diesel – bun, dar Transit avea mai mult spațiu și era mai ieftin. VW mai „german”, mai fin, dar Transit mai practic pentru muncă grea.
Vs Renault Master / Trafic sau Peugeot J5 / Citroën C25 / Fiat Ducato: tracțiune față, mai bune pe zăpadă și în oraș, dar mai slabe la încărcături mari și tractare. Ruginesc mai repede, suspensie mai delicată. Transit câștigă la durabilitate și longevitate – multe Ducato din epocă s-au dus la fier vechi, Transit-urile încă aleargă.
Chiar și cu unele slăbiciuni (garnituri, turbo la turbo), Transit 2 rămâne alegere inteligentă. Dacă îl îngrijești – ulei la timp, filtre curate, nu-l supraîncălzi – îți face 500-600 mii km fără mari drame.
Dacă ai un Transit 2 în curte, spune în comentarii ce probleme ai avut și cum le-ai rezolvat. Sau dacă te gândești să iei unul vechi – merită, crede-mă. Succes pe drumuri, țineți-l în viață pe bătrânul!
